Tu , femeie a amurgului,
De te-ai întrupa într-o fiinţa reală
Ca să te simt,
Căci nu vreau să te pierd
În lumea străină.
Aşa că te las cu un ac
Să-mi scrii pe pereţii trupului.
Femeie de foc,
De-ai trăi în mine
M-aş stinge în plăcerea
De a te salva.
Femeie într-o nuanţă,
Femeie cu părul amar,
Cu chip de copil
De-un alb adânc
rămâi.
Femeie, cuprinde-mă
Adună-mi nimicul.
Un nimic ce nu s-a născut,
Ci doar era.
Tu rupe-l în mii de fâşii
Coase-le în mine,
Şi transforma-l în ceva.
Dă-mi din nou un sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu