Cinamenă

Hai, apropie-te,
Umple camera cu a ta bătaie de inimă
Să-ţi simt respiraţia uşoară
Acum şi pentru a mia oară
Să-ţi vad paşii cum se imprimă,
Pe podea.

În camera asta rece,
Miroase a ţigări, cafea şi puţin parfum de-al meu
Că am adormit cu hainele de aseară
Rochia lungă, puţin cam decoltată
O reanalizez acum.
Brăţară de la tine, abandonată
Se scurge uşor de pe masa.
Pun o melodie pe repeat
Parcă la auzul ei am amorţit.
Haine peste tot.
Dezordonată, parcă prea dezordonată sunt.
Cu toate astea mereu mi s-a părut,
Ca mă înţeleg mai bine-n haos.
Uite oglinda, uite un necunoscut.
Căci nu sunt eu, şi nu eşti nici tu.

http://www.youtube.com/watch?v=yRmcGCZdvEA

Floarea

Într-un câmp pustiu s-a născut o floare
Şi-au numit-o simplu Floare.
Soarele al ei tata,
O îndrăgea atât de tare
Căci portocaliul ce îi domina
Petalele încă firave,
Îi uimea şi pe măracini,
Şi aşa a decis şi ploaia
S-o ude doar cu picături calde,
Şi totul era al ei
Totul îi aparţinea,
Însă floarea era atât de tristă
Cuprinsă în locul acesta atât de pustiu şi rece,
Ce îi subminau frumuseţile în fiecare zi,
Ea îşi aştepta iubirea.
Ea, naiva, mai spera în prinţi
Mai spera că are cineva să o rupă
S-o scape, dar oare a venit deja?

Discuţii aberante

Stau şi le dau o fărâmă de îndoială fiecărui cuvânt care îmi apare pe ecranul acesta atât de prăfuit al laptop-ului şi încerc să nu le distrug prea tare analizându-le, gândindu-mă la fiecare înţeles ascus al fiecăruia, şi pentru prima dată, nu înţeleg ce vrei să zici, ce ai vrea să-mi spui cu toate acestea şi simt că pur şi simplu îmi ies din fire. Mă duc până în bucătărie, să îmi fac o cafea, că până la urmă ce contează că-i târziu, oricum nu dormeam in noapte asta. Mă îndrept timid iar spre ecran, aşteptând o replică lamuritoare de a ta, în timp pe fundal răsună una dintre cele mai frumoase piese, însă replica nu vine, când de fapt e ceva, care mai rău mă enervează. Poate niciodată n-am realizat căt de mult mă macină incertitudinea asta, poate că exagerez, poate. Sper că o fac, mai mult pentru mine, decât pentru propria-mi sănătate mintală, pe care mi-o tot sufoc cu tendinţa asta obositoare de a exagera, în momente în care chiar nu ar trebui.
Iar se rezumă noaptea mea, într-o cană fierbinte de cafea, căci tu te scuzi frumos, şi mă laşi pe mine cu ideile astea sălbatice, şi nu e că aş putea să-ţi zic ceva, fiindcă nu am niciun drept şi nu ştiu dacă voi avea.
Numai melodia aia e de vină, numai ea îmi induce stări d-astea, dar cum să mă despart de ea, e prea adevărată. Încerc să dau vina pe orice, dar numai pe mine nu, trebuie să-mi revin, mă duc să citesc o carte şi s-o dau în sentimentalisme până dimineaţa.


http://www.youtube.com/watch?v=F2YJbTrxeos